Ganduri

Stau lungit intr-un pat ravasit, picioarele imi balangane alene …la fel ca si gandurile. Mi-e greu sa ma ridic. Incerc si parca totusi n-as vrea. Renunt... stau de ceva vreme asa in patul asta, cu ochii inchisi, incaltzat, cu geaca pe mine, cu lumina aprinsa si cu ochii inchisi. Daca ar intra cineva s-ar panica crezand ca mi-e rau sau mai rau ...sunt in coma. Da... da sa stii ca sunt! Bun cuvant am gasit! Sunt in coma sentimenatala. Nu mai simt nimic... nu simt nici durere, nici ura, nici iubire, nici nepasare, nici mila, nici compasiune, nici tristete, nici frica n-o mai simt macar. Nu pot sa simt. Da! Asa se poate descrie perioada prin care trec. Sufletul meu parca e un peron de gara inghetat de o iarna geroasa. De fiecare data cand incerci sa pasesti , aluneci, cazi si te intorci din drum dezamagit. Atatea persoane incearca dar niciuna nu reuseste sa ajunga nici macar pana la jumatatea peronului. Se zice ca in astfel de cazuri trebuie sa perseverezi daca chiar vrei sa te urci in tren sau sa astepti sa vina primavara sau... de ce nu... vara ! :)